miercuri, 7 aprilie 2010

Ma numesc Daria-Maria si am nevoie de ajutorul Dumneavoastra !


Mitran Daria Maria


Subsemnata Tudor daniela domiciliata in Bucuresti, profesoara de educatie fizica la C.S.S.4 Bucuresti, fosta sportiva de performanta, avand 7 recorduri Nationale,maestru al sportului, multipla Campioana Nationala si Balcanica, va rog cu mult respect si durere in suflet sa-mi intelegeti situatia disperata in care ma aflu:



"Am o fetita de 10 ani si care printr-o eroare medicala suferita la nastere, are o paralizie cerebrala, tetrapareza spastica si retard psiho-motor. La varsta de 6 luni a inceput programul de kinetoterapie continuat de catre un specialist pana la varsta de 3 ani si 6 luni apoi continuat de mine care am deprins in timp cunostinte de kinetoterapie, fiind nevoita din cauza problemelor materiale. A inceput sa mearga la aproape 5 ani si numai cu ghete ortopedice abtinute cu greu, atat din punct de vedere material cat si birocratic, scaunul cu rotile pentru handicap ramanand pentru noi tot o necesitate. A fost dusa la nenumarate controale ale medicilor de specialitate si se afla sub tratament special chiar de la diagnosticare. De cand s-a nascut pana in prezent a avut o alimentatie destul de sofisticata si pretentioasa, spasticitatea fiind resimtita si la nivelul muschilor stomacului. Orice boala a copilariei, chiar raceala si gripa, pentru Daria su fost mult mai complicate datorita diagnosticelor pe care le are si a medicamentelor deja folosite pentru convulsii si paralizie. Majoritatea doctorilor neurologi/ortopezi au confirmat necesitatea efectuarii a numeroase operatii mai ales la nivelul membrelor inferioare dar si la cele superioare, bine-inteles contnuate cu kinetoterapie, ergoterapie, fizioterapie, reflexoterapie si logopedie, indispensabile pentru un astfel de diagnostic.

Pe data de 20.05.2007 a suferit o interventie neuro-chirurgicala la membrele inferioare, de inalta dificultate, constand din 4 operatii simultan, interventie efectuata la spitalul de copii din Bucuresti - Budimex, urmata de o alta interventie chirurgicala la membrul superior drept la data de 21.02.2008 la acelasi spital. Aceste 2 operatii au fost urmate de imobilizarea ghipsata pe lunga durata. Doctorii au afirmat repetarea acestor operatii in timp util datorita varstei mici pe care o are Daria.

In data de 17 februarie 2010 a mai avut loc o interventie chirurgicala dificila efectuata la Chisinau, Republica Moldova, operatie care a constat in eliminarea pe cat se poate a spasticitatii la astfel de diagnostic.

Operatia a fost costisitoare si necesita repetarea ei in timp util, tot la aceasta clinica.

De asemenea, in urma controlului efectuat de catre medicii specialisti ai Spitalului de copii din Genova, Italia, a rezultat ca trebuie efectuata reconstructia membrului superior drept cat si protezarea soldului drept, operatii foarte costisitoare, dar absolut necesare.

Datorita miscarilor greoaie pe care le face, in octombrie 2009 a facut, din pacate, si o fractura de "istm vertebral L5 dreapta", fiind imobilizata la pat timp indelungat.

In fiecare luna, kinetoterapeut de specialitate, reflexoterapeut, etc. cat si logoped, efectueaza cu Daria, zilnic, programe speciale in vederea recuperarii, programe suportate integral de catre mine, foarte greu financiar si cu multe datorii, avand in vedere ca locuiesc cu parintii mei care sunt batrani si grav bolnavi (cancer).

La aproape un an, tatal Dariei a parasit-o, fugind parca de probleme si uitand de foarte multi ani ca are un copil in intretinere, ea fiind crescuta de catre mine cu eforturi foarte mari din punct de vedere financiar cat si din punct de vedere al timpului petrecut cu fetita mea, eu fiind bugetara pe un salariu care lasa de dorit pentru o viata normala, dar mai ales pentru o viata cu probleme cum este a mea.

Avand in vedere aceasta situatie, un sprijin financiar din partea dumneavoastra mi-ar fi de un real folos mai ales ca pentru toate activitatile intreprinse pana acum pentru Daria am tot imprumutat bani din diverse parti, lucru pe care nu mai pot sa-l mai fac".


Dumnezeu sa va ajute cu gandurile si intentiile bune pe care le aveti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu